Secol
Unitate din afara SI pentru numărarea timpului · mărime: timp
În 1859 Urbain Le Verrier și-a încheiat calculul mișcării lui Mercur și a găsit o nepotrivire. Periheliul înainta mai repede decât îngăduia atracția planetelor cunoscute — cu vreo 38 de secunde de arc pe secol, după cifrele lui. Numărul era mic, calculul temeinic, iar golul nu se închidea.
Le Verrier a hotărât că între Soare și Mercur se ascunde o planetă și a numit-o Vulcan. A fost căutată în timpul eclipselor, amatori au „văzut-o”, i s-a calculat orbita. Vulcan nu există. Nu lipsea o planetă: lipseau ecuațiile potrivite.
01 · Definiție
Un secol are o sută de ani. Asta e toată definiția: nu se află în el nici mișcare de planetă, nici oscilație de atom, nici vreun etalon. E o unitate de numărare — zece ori zece, atât.
Pentru astronomi însă secolul e o unitate de lucru cu lungime exactă. Secolul iulian are 36 525 de zile, adică o sută de ani iulieni a câte 365,25 zile, ori 3 155 760 000 de secunde. Aici nu se măsoară nimic: numărul a fost stabilit, și tocmai asta îl face folositor.
Nu e o comoditate întâmplătoare. Efectele lente din mecanică așa se și numesc: seculare. Precesia, deriva unui periheliu, frânarea rotației Pământului — toate se dau pe secol, fiindcă într-un an sunt prea mici ca să se vadă, iar într-un mileniu formula încetează să mai fie liniară.
Panoul din dreapta socotește patru asemenea mersuri. Cursorul stabilește câte secole au trecut și arată când cele adunate devin vizibile.
Patru mersuri lente. Curba albastră arată cât se adună peste numărul de secole ales; linia roșie este pragul de la care efectul se vede în observații. Unele îl trec într-un secol, altele au nevoie de douăzeci.
Mercur nu se întoarce în același punct: elipsa se rotește încet în jurul Soarelui, iar periheliul înaintează. Cea mai mare parte vine din atracția celorlalte planete. Ce rămâne după ce le socotești pe toate sunt 43 de secunde de arc pe secol — și vreme de o jumătate de veac nimeni n-a putut explica asta.
02 · Conversie
Introduceți o valoare — fișa o transformă
Ca bază se ia secolul iulian: exact 36 525 de zile. Este singura lungime de secol fără incertitudine, fiindcă a fost stabilită, nu măsurată.
A treia familie din tabel sunt vitezele seculare. Introduceți un număr de secole și tabelul arată cât adună fiecare proces lent în acest timp.
Secolul al douăzecilea sunt anii 1901-2000, nu 1900-1999. Numărătoarea anilor a început de la unu; an zero n-a fost, așa că primul secol a mers de la 1 la 100, și de atunci fiecare secol se încheie cu un număr rotund în loc să înceapă cu el.
| Notă | |||
|---|---|---|---|
| {u} | {name} | {value} | {note} |
03 · Ordine de mărime
de la un singur secol la vârsta universului04 · Instrumente de măsură
Instrument nu este — este arhivă
Scribii babilonieni notau eclipsele cu dată și ceas. Dacă știm cu cât rămâne Pământul în urma timpului uniform, e tocmai fiindcă aceste însemnări există: o eclipsă calculată pentru un Pământ care se rotește uniform cade în locul greșit, iar din deplasare iese ΔT.
Un observator măsoară zeci de ani poziții de stele și tipărește un catalog. Peste un secol ele se compară cu unul nou, iar din diferență ies mișcările proprii și precesia. Niciun observator nu apucă întreaga măsurătoare.
Un impuls laser pleacă spre reflectoarele lăsate pe Lună și se întoarce după câteva secunde. Din 1969 știm astfel că Luna se depărtează cu 3,8 centimetri pe an — 3,80 metri pe secol — și că rotația Pământului încetinește pe măsură.
Patru sute de ceasuri din țări diferite sunt strânse într-o singură scară, TAI. Ea merge uniform, Pământul nu: diferența se adună, și de acolo știm că ziua se lungește cu vreo 1,8 milisecunde pe secol.
05 · Reguli de scriere
Cu cifre romane și fără anul zero
Secolul n-are simbol oficial: în SI nu figurează deloc, iar astronomii scriu cy sau century, uneori doar c. Acesta din urmă se lovește de c-ul vitezei luminii, așa că în formule se preferă cuvântul întreg. Prefixele SI se pun la an — ka, Ma, Ga — niciodată la secol.
O capcană aparte sunt anii dinaintea erei noastre. Istoricii n-au an zero: după 1 î.Hr. urmează de-a dreptul 1 d.Hr. Astronomii au — pentru ei anul 0 este 1 î.Hr., iar 2 î.Hr. este −1 — altfel aritmetica intervalelor nu iese. Aceeași dată se scrie deci în două feluri, iar ele diferă cu o unitate.
06 · Unități vecine
Tot ce împrejmuiește secolul stă pe zece: anul, secolul, mileniul. Niciuna dintre aceste hotare nu corespunde vreunui lucru din natură. Singura încheietură strâmbă este cea cu săptămâna: 36 525 nu se împarte la șapte, așa că zilele săptămânii se deplasează din secol în secol și nu se mai întorc niciodată la același loc.
1/100 dintr-un secol
36 525 d
10 secole
De aceea secolul e comod. Ziua se lungește încet, dar rămânerea în urmă a ceasurilor față de rotația Pământului crește cu pătratul timpului, iar peste o sută de ani se măsoară deja în zeci de secunde. Un an e prea scurt ca să se vadă; un mileniu, prea lung ca formula să rămână simplă.
07 · Secțiune istorică
Întâi o viață de om, apoi o sută de ani
La etrusci un saeculum se sfârșea când murea ultimul om născut la începutul lui. Lungimea nu era deci fixă — o sută de ani, o sută zece — iar preoții vesteau sfârșitul unuia și începutul celuilalt. Unitatea se măsura după o viață de om, nu după un număr.
Dionisie cel Mic a propus să se numere anii de la Naștere și a început cu primul: zeroul n-avea loc în socoteala lui, fiindcă cifrele romane nu cunoșteau zeroul. Convenția ține de o mie cinci sute de ani, și din ea se naște orice ceartă despre când începe un secol.
Le Verrier găsise deja Neptun pe hârtie: în 1846, la Berlin, Johann Galle l-a văzut exact acolo unde îl așezase calculul parizian. A încercat, așadar, aceeași lovitură a doua oară: dacă Mercur merge strâmb, ceva nevăzut îl trage.
Einstein a calculat mișcarea lui Mercur cu noile ecuații și a obținut un avans în plus de 43 de secunde de arc pe secol — chiar numărul care rămăsese. Nimic nu fusese potrivit dinainte: valoarea ieșea singură din teorie. Acesta e momentul în care relativitatea generală a încetat să fie o idee și a devenit fizică.
O unitate mai lungă decât omul
Un secol nu se poate măsura cu un singur instrument. Orice ceas, în o sută de ani, ori se oprește, ori este refăcut, reetalonat și mutat. Ce rămâne este însemnarea: o tăbliță, un catalog, un șir de observații. Măsurătoarea supraviețuiește oricărui aparat care a luat parte la ea.
De aici însușirea ciudată a secolului. N-are etalon și totuși are lungime exactă: 36 525 de zile, la secundă. La orice altă unitate e pe dos — întâi etalonul, apoi numărul. Aici numărul a venit întâi, iar etalon n-a fost niciodată nevoie.
Catalog · unități de măsură
O fișă pentru fiecare mărime
Șapte unități fundamentale ale SI, douăzeci și două derivate cu nume propriu și mărimile din afara sistemului fără de care nu se descurcă nici știința, nici viața de zi cu zi. Fiecare are fișa ei: definiție, conversie, instrumente, reguli de scriere, istorie. În 36 de limbi.